vineri, iunie 13, 2025
HomeȘtiriPolitică danezăCreștere maximă a chiriei cu 4%

Creștere maximă a chiriei cu 4%

-

Majoritatea Parlamentului danez a decis să introducă o creștere maximă a chiriei cu 4% în următorii 2 ani, pentru cele 160.000 de persoane care au o chirie variabilă, influențată de inflație. Partidele din spatele majorării sunt: Socialdemokratiet; SF; Enhedslisten; Radikale Venstre.

  • Limita creșterii chiriei se aplică doar în cazul în care închiriezi de la un proprietar privat și ai o chirie reglementată cu indicele de preț net.
  • Există și o excepție pentru proprietarii care pot dovedi faptul că cheltuielile lor au crescut cu mai mult de 4%.
  • Legea va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023 (cu toate acestea, dacă până atunci vor fi alegeri parlamentare și cele patru părți din spatele acordului pierd majoritatea, atunci acordul cade).

Legea Finanțelor 2023: An de an, la sfârșitul verii, guvernul anunță un proiect de propunere pentru bugetul Danemarcei pe următorul an. Proiectul de propunere este apoi dezbătut în Parlament și negociat cu celelalte partide, până la obținerea majorității. De obicei, în jurul lunii decembrie, se anunță versiunea finală a bugetului.

  • Prima concluzie din proiect este că bugetul pentru anul viitor este limitat – există puțină flexibilitate pentru finanțarea noilor inițiative. Guvernul vrea să fie mai atent cu cheltuielile în perioadele de inflație ridicată.
  • 2 miliarde DKK au fost rezervate ca un „pachet de ajutor pentru inflație” pentru a sprijini oamenii care vor fi cel mai afectați de inflație în 2023. Încă nu s-a decis cum vor fi cheltuiți banii.
  • „Rezerva de negociere” este cea mai mică până acum. Aceasta este de obicei suma pe care guvernul o folosește pentru a finanța dorințele diferitelor partide politice pentru a obține sprijinul acestora pentru buget. Sumă – 600 milioane DKK (cu 50% mai puțin decât în 2022).
  • 1,3 miliarde DKK pentru gestionarea pandemiei de COVID. Mult mai puțin decât în 2022, când au fost rezervate 4 miliarde DKK pentru pandemie.
  • 223 milioane DKK pentru mediu; 381 milioane DKK pentru bunăstarea animalelor și pescuitul sustenabil; 80 de milioane DKK pentru a schimba mașinile deținute de stat în electrice și hidrogen.

1700 de noi turbine eoliene offshore vor fi construite în Marea Baltică, ca urmare a unui acord între Danemarca, Germania, Polonia, Suedia, Finlanda, statele baltice și Uniunea Europeană. Acestea vor furniza energie electrică pentru 30 de milioane de case.

Freetown Christiania se extinde: fosta bază militară situată în inima orașului Copenhaga, care a fost ocupată de squatters (persoane ce ocupă ilegal un spațiu/clădire nelocuită) în 1971, a acceptat oferta guvernului danez de a construi locuințe publice pentru 300 de persoane. În acest moment, Freetown are o populație de 850 de persoane. Christiania este cunoscută pentru comerțul deschis cu canabis.

Anda Macovei
Anda Macovei
Anda is originally from Romania and she lived in Denmark for over 10 years. She found out quite early on in her journey in Denmark that it is not always easy to find information about different topics that effects the life of an international. Therefore, she made it her goal to gather information and share it with the international community and make it easier for others to navigate life in Denmark.

Articole similare

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

spot_img

Urmăriți-ne și pe

Ultimile postări