Miroase a vară din nou. În sfârșit am îndrăznit să scoatem hainele de vară și sperăm că nu va trebui să revenim la cele de iarnă, măcar pentru câteva luni. Hrăniți de soare, dorința noastră de a petrece timp afară e de zece ori mai mare și, în sfârșit, nu stăm acasă în weekend. Spune-ne cum îți petreci aceste zile frumoase trimițându-ne o fotografie/video, pentru a o putea publica pe Instagram, Facebook sau Linkedin.
Cine știe, poate că vei întâlni un elan pe drum sau un rechin pe pista de biciclete.
În rest, stai departe de băile în mare. Am discutat acum câteva luni despre cum biodiversitatea în zonele de coastă fie moare, fie este deja moartă, iar acum o altă dezvăluire adaugă gaz pe foc. Compania de pesticide Cheminova devarsă deșeuri toxice (arsenic, mercur etc.) în Marea Nordului. Nu sunt singuri, din moment ce alte câteva companii daneze își varsă deșeurile toxice în mare. Ministerul Mediului a fost avertizat de câțiva ani că este ilegal să permită continuarea acestei practici.
Mai multe partide parlamentare l-au chemat pe ministrul Mediului, Magnus Heunicke, la consultații. Sunt îngrijorați că Ministerul Mediului permite companiilor precum Cheminova să continue să polueze marea. Ministrul a anunțat deja o anchetă internă, pentru a vedea dacă Danemarca respectă regulile Uniunii Europene. Între timp, aici poți vedea ce se varsă din conductele care duc la mare, de la una dintre companiile poluatoare.
În ceea ce privește afacerile interne, mâine este ultima zi în care te poți înscrie pentru a vota un candidat din Danemarca pentru alegerile Parlamentului European. Din fericire, poți face acest lucru online și durează doar câteva minute. Dacă dorești să cunoști candidații din Danemarca, ascultă acest podcast în engleză, #VOTEHOME.
Mulțumim că citești Gazeta Danemarcei!
Cuvântul Săptămânii
Iværksætterrådet = Consiliul Antreprenorilor. Are un rol consultativ în probleme legate de dezvoltarea afacerilor, promovarea antreprenoriatului, mediul de afaceri al orașului și alte decizii legate de afaceri. Șapte proprietari locali de afaceri sunt numiți ca parte a consiliului, împreună cu trei membri aleși ai consiliului orașului.