joi, noiembrie 21, 2024
HomePovești nespuseStarea Danemarcei - Săptămâna 19

Starea Danemarcei – Săptămâna 19

-

„Mulți străini au cumpărat o casă în oraș, iar dacă nu ar fi făcut acest lucru, am fi avut un număr incredibil de case vechi stând goale, deci acest lucru este un mare avantaj pentru oraș, mediul de afaceri și școală.” a declarat Peter Hansen, lider local Outrup (Varde, Sudul Danemarcei).

În același timp, în altă parte a Danemarcei, la Dræby (Kerteminde, Fyn), asociațiile locale „se tem de invazia muncitorilor internaționali” care „nu contribuie la comunitatea locală” și ar dori să fie create „sate de muncitori” în afara orașului. 

Un lucru e cert, suntem într-o perioadă de tranziție în Danemarca. Societatea de aici se schimbă pentru a se adapta la noua sa demografie și va continua să se schimbe în viitor (așa cum a făcut întotdeauna – doar că memoria noastră este în general scurtă). Oamenii reacționează diferit la schimbările din societate și, din păcate, excesele pot apărea din ambele părți.

Noroc că apelurile pentru asimilare sau pentru stabilirea unor „zone special” în afara orașelor pentru muncitorii internaționali, care ne amintesc de vremuri nefericite, sunt contracarate de declarații pozitive venite din comunitățile locale care și-au adoptat deja noua identitate diversă. Drumul înainte va fi dificil de parcurs, dar cu fiecare străin și danez care decide să adopte o mentalitate de cooperare și consolidare a relațiilor, ne apropiem de ceea ce va fi viitorul Danemarcei. Danemarca – un cămin pentru mulți oameni. 

În ceea ce privește afacerile interne, venim la Esbjerg (la o distanță considerabilă de casă) pe 25 mai și sperăm să ne întâlnim cu cât mai mulți dintre voi. De asemenea, încă mai căutăm să vizităm o întreprindere socio-economică în Copenhaga 🙂 (lasă-ne un mesaj pe adresa lastweekdk@gmail.com)

Mulțumim că citești și răspândești vestea despre Gazeta Danemarcei!

Cuvântul Săptămânii

Finanslov = Bugetul de stat. În fiecare an se adoptă o lege (în decembrie) care stabilește cum va cheltui guvernul banii publici în anul următor. De obicei, guvernul prezintă o propunere preliminară în septembrie, care este apoi dezbătută și negociată în Parlament. Trebuie să existe o majoritate pentru lege, altfel prim-ministrul trebuie să demisioneze și să convoace alegeri.

Anda Macovei
Anda Macovei
Anda is originally from Romania and she lived in Denmark for over 10 years. She found out quite early on in her journey in Denmark that it is not always easy to find information about different topics that effects the life of an international. Therefore, she made it her goal to gather information and share it with the international community and make it easier for others to navigate life in Denmark.

Articole similare

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

spot_img

Urmăriți-ne și pe

Ultimile postări