Sondaj de opinie: A (Social Democrați) 28%, V (Liberali) 15,3%, C (Conservatori) 14,3%, F (Socialiști) 8%, D (Naționaliști Libertari) 7,1%, Ø (Alianța Roșu-Verde) 6,8%, B (Social Liberali) 6,5%, O (Naționaliști) 5%, I (Alianța Liberală) 2,6%, M (Moderați) 1,9%. (este nevoie de 2% pentru a intra în Parlament).
Referendumul sondaj de opinie: Pe data de 1 iunie, cetățenii danezi vor vota cu privire la cooperarea în domeniul apărării cu alte state membre UE. 38% vor vota „Da”, 23% vor vota „Nu”, în timp ce 32% nu știu încă.
Partidului politic fondat de fostul prim-ministru al Liberalilor Lars Løkke Rasmussen, Moderaterne (Moderații), i s-a dat acceptul să participe la următoarele alegeri parlamentare sub litera M. Partidul a strâns peste 25.000 de semnături (21.000 necesare).
Enhedslisten Ø: Fostul partid comunist al Danemarcei se chinuie cu conceptele sale ideologice – Danemarca afară din NATO și Uniunea Europeană. După dezastrul de săptămâna trecută din NATO, partidul a coborât în sondaje la 6,8%. Acum, membrii de vârf ai partidului doresc să schimbe conceptul ideologic astfel „mai bine să rămână în Uniunea Europeană și să o schimbe din interior”.
Legi noi și strategii noi
Acord „Power-to-X”: Parlamentul a aprobat înființarea de „fabrici de combustibil” care pot transforma hidrogenul în combustibil, prin utilizarea energiei electrice.
- Consiliul Climei (Klimarådet) și-a exprimat îngrijorarea cu privire la noua tehnologie, deoarece necesită multă energie. Ei au spus că trebuie făcut un plan, astfel încât să existe suficientă energie verde pentru a alimenta „fabricile de combustibil”.
Propuneri legislative
Reforma în domeniul sănătății: Guvernul a prezentat o serie de inițiative sub titlul “Make Denmark healthier” / „Faceți Danemarca mai sănătoasă” pe care va încerca să le implementeze în legislație în lunile următoare.
- Ridicarea limitei de vârstă pentru cumpărarea alcoolului la 18 ani.
- Campanie națională pentru descurajarea consumului de alcool în rândul tinerilor.
- Interzicerea posibilității de a cumpăra produse pe bază de nicotină pentru persoanele născute după 2010.
Reacții la propunerea „Reforma în domeniul sănătății”
- Conservatorii – împotriva inițiativelor de a ridica limita de vârstă și de a interzice nicotina.
- Enhedslisten (Alianța Roșu-Verde) – sprijină interzicerea produselor cu nicotină.
- Radikale Venstre (Social Liberali) – sceptici cu privire la implementarea interdicțiilor.
- Tinerii Social Democrați (DSU) – împotriva inițiativei de creștere a limitei de vârstă pentru cumpărarea de alcool – război intern în interiorul Partidului Social Democrat. Aceștia atrag atenția asupra faptului că vârstnicii de peste 60 de ani consumă o cantitate mai mare de alcool față de cei tineri.
Legislații similare cu privire la nicotină în întreaga lume
- Noua Zeelandă – Persoanele născute după 2008 nu vor avea voie să cumpere produse din tutun începând cu anul 2023.
- Malaezia – Persoanelor născute după 2005 li se va interzice cumpărarea produselor din tutun odată cu anul 2023.
- Bhutan – Fumatul este ilegal pentru toată lumea.
- 1950 – 1970 – Orice copil putea cumpăra țigări de la băcănie, iar profesorii fumau în timpul orelor. Industria tutunului era înfloritoare. Până în 1970, 60% din populația adultă din Danemarca era fumătoare.
- 1980 – Cercetările arată efectele negative ale nicotinei.
- 1990 – 40% din populația adultă din Danemarca era fumătoare.
- 1995 – Prima lege împotriva fumatului – interzicerea fumatului în spațiile publice și mijloacele de transport.
- 2002 – Interzicerea publicității pentru tutun.
- 2004 – Limita de vârstă pentru a cumpăra produse din tutun a fost crescută la 16 ani.
- 2008 – Limita de vârstă a fost ridicată, din nou, la 18 ani.