Fiecare copil se dezvoltă în propriul ritm, atât fizic, cât și social și intelectual, de aceea începutul grădiniței poate fi foarte diferit pentru fiecare copil.
Nu există o regulă generală care ar zice că exact la vârsta de 3 ani, copilul este obligat să meargă la grădiniță, dar acest proces este evaluat individual de către pedagog împreună cu părinții copilului. Așa că, trecerea de la creșă la grădiniță poate începe de la 2 ani și 9 luni și până la aproximativ 3 ani și 3 luni. De cele mai multe ori, trecerea se face în lunile ianuarie, aprilie sau august adică în perioada următoare unei vacanțe mai îndelungate.
Cu toate acestea, un copil a cărui familie a venit recent în Danemarca, poate începe oricând grădinița, din moment ce a obținut un loc.
Chiar dacă la grădiniță numărul de copii per adult va fi mai mare (dublu sau triplu față de creșă), pedagogii au anumite așteptări de la fiecare copil. Evident, copilașii care sunt obișnuiți să doarmă la amiază și să folosească scutecul vor primi ajutor în a-și continua rutina. Dar, totodată, vor fi încurajați să învețe o rutină nouă, cum ar fi: să se îmbrace și încalțe singuri; să își aranjeze hainele în dulap; să pună mâncarea și tacâmurile pe masă; să își ungă sandvișul cu unt/pateu; să își pună legumele în farfurie şi să le mănânce singur, apoi să strângă masa; să își spele singur mâinile; să fie în stare să se joace cu alți copii; să urmeze instrucțiunile adulților și ritmul zilnic al activităților.
Un pedagog de grădiniță nu va ridica vocea la copii, nu va folosi un limbaj necenzurat și nu va folosi forța fizică asupra copilului. Totodată acesta nu va impune copilul să mănânce, să participe forțat la vreo activitate şi nici nu îl va pedepsi sub nicio formă.
”Legeaftaler” sau acorduri pentru joacă sunt foarte răspândite în Danemarca.
În cultura daneză modernă este foarte răspândită planificarea activităților din timp, chiar și atunci când e vorba de joacă în weekend cu copiii vecinilor. Pedagogii recomandă întâlniri regulate ale copiilor de aceeași vârstă şi în afara grădiniței pentru a se juca împreună. Aceasta este considerată o parte din socializarea și formarea legăturilor de lungă durată între copii și părinții acestora. Se apreciază enorm organizarea a astfel de acorduri de joacă între copiii de diferite naționalități, deoarece astfel va avea loc o integrare mai rapidă a copilului și familiei acestuia în societatea daneză. Nu uitați să precizați, preventiv, nu doar locul și data întâlnirii, ci și detalii precum: durata întâlnirii, ce este permis și ce nu (de ex. unele produse alimentare), dacă unul dintre părinţi va fi prezent sau nu, dacă este necesar să duceți ceva sau nu.
În Danemarca este destul de răspândit ca încă de la naștere, copiii să frecventeze împreună cu părinții diverse activități extra, de ex.: ”baby salmesang” (cântarea psalmilor bisericești pentru bebeluși), ”forældre-barn gymnastik” (gimnastică pentru părinți și copii) etc. Deja de la vârsta de aproximativ 3 ani, copii pot frecventa singuri anumite activități extra, de ex: gimnastică, dans, citirea cărților la bibliotecă etc. Este o activitate pe care părinții singuri decid dacă doresc să o implementeze, dar oricare ar fi aceasta, este recomandată și benefică pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, crearea relațiilor sociale și o integrare mai eficientă în societatea daneză. Vă puteți informa în regiunea în care locuiţi ce astfel de activități gratuite sau la preț mic se găsesc, întrebând la grădiniță sau pe grupurile locale de Facebook.