Dacă sunteti nou venit(ă) în Danemarca, aveți dreptul să aplicați pentru loc la creșă pentru copii din momentul în care măcar unul din părinți a obținut permisul de şedere și CPR (codul personal de înregistrare). Dacă ați născut în Danemarca, în funcţie de municipalitatea în care locuiți, ar putea fi nevoie să aplicați pentru un loc la creșă imediat după naștere.
Necesitatea de a aplica pentru un loc la creșă, încă de la naștere, poate apărea în cazul în care:
- fie ați ales o anumită instituție care corespunde criteriilor dumneavoastră și unde considerați că îi va fi cel mai bine copilului;
- fie în regiunea în care locuiți are loc un baby-boom și primăria nu reușește să creeze condiții suplimentare pentru un număr mai mare de copii. În acest caz, locurile la creșă se vor oferi conform principiului ”primul venit – primul servit”, din cauza numărului limitat de locuri din fiecare instituție deja existentă în acea regiune.
Este important de știut că familiile cu doi sau mai mulți copii au prioritate. Atunci când vă adresați aceleiași instituții pentru a obține un loc pentru cel de-al doilea copil, termenul de așteptare va fi mult mai scurt.
De asemenea, în cazul fraților aflați în aceeași instituție, primăria oferă “søskendetilskud”, asta însemnând o reducere de 50% a costurilor celui mai ieftin loc.
Însă, dacă ați decis să mai aşteptaţi și să țineți copilul acasă o perioadă mai îndelungată, probabil ar fi bine să vă informați despre posibilitatea ”hjemmepasning” adică ”îngrijirea acasă” a copilului de către un părinte (aceste informații le puteți găsi și în numerele precedente ale acestui newsletter).
Dagpleje sau vuggestue?
Tu, ca părinte, îți cunoști cel mai bine copilul, de aceea recomandat ar fi să mergi în vizită, împreună cu copilul, la acele creșe pe care le ai în regiunea ta şi să o alegi pe cea care se potriveşte cel mai bine.
Dagpleje este alegerea potrivită dacă ai un copil care are nevoie de mai multă liniște în jur, care se simte mai bine într-un cerc restrâns, iar tu, ca părinte, consideri că un mediu ”ca acasă” i se potrivește cel mai mult. ”Dagplejemor” este doamna care, la ea acasă, îngrijește până la 5 copii de vârste diferite, cuprinse între 0-3 ani.
La dagpleje ”riscurile”probabile pot fi următoarele:
- când copilul va fi cel mai mare din grup, se va plictisi fără copii de aceeași vârstă;
- trecerea, dintr-un grup mic de copii, într-un grup cu un număr mare de copii la grădiniță poate fi mai dificilă;
- copiii pentru care este dificil să creeze relații cu mulți copii, pot avea dificultăți în cazul în care un coleg cu care a creat o relație bună, nu mai frecventează dagpleje;
- în cazul în care dagplejemor se îmbolnăvește sau pleacă în vacanță, copii vor rămâne acasă sau vor merge la o altă instituție/dagplejemor în acea perioadă;
- între copil (și/sau părinți) și dagplejemor, nu se crează o relație armonioasă.
Vuggestue este alegerea potrivită, dacă ai un copil care se simte bine într-un colectiv cu un număr mare de copii și adulți, într-un mediu instituționalizat și mobil. Iar tu, ca părinte, planifici să locuiți o perioadă îndelungată în regiunea unde vă aflaţi deja. Copilului îi va fi mai ușor să treacă în cadrul aceleași instituții în grupa mare de grădiniță (børnehavestue), împreună cu marea majoritate a colegilor săi de creșă (vuggestue). Vuggestue este grupa mică la grădiniță, unde fiecare adult are în grija sa maximum 5 copii cu vârsta între 0-3 ani, dar numărul total de copii și adulți poate varia în funcție de locurile disponibile. Un număr mai mare de copii și adulți, poate fi în folosul copilului atunci când acesta va crea legături de prietenie cu adulții și va avea posibilitatea să adere unui grup de copii cu interes comun. Un plus al colectivului mai mare este că acei copii care se deosebesc vor ieși imediat în evidență. Un pedagog profesionist va observa cu ușurință copilul care are dificultăți în dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală. Astfel că, împreună cu părinții, se vor găsi cele mai eficiente soluții pentru a ajuta copilul în a depăși aceste dificultăți.
La vuggestue ”riscurile” probabile pot fi:
- micile accidente pot avea loc mai des, deoarece de multe ori, in aceeași clădire, copiii mici pot interacţiona cu cei de la børnehave care au vârsta între 3-6 ani;
- poate apărea senzația că adultul nu observă, ajută sau implică destul copilul.
Când toate soluțiile s-au epuizat şi ajungi în situația în care nici copilul şi nici tu ca părinte nu vă simțiți bine la creșa aleasă, puteți planifica transferul la altă creșă. Este bine de știut că plata pentru creșă se va face până la sfârșitul lunii curente plus luna următoare, de aceea intenția de a transfera copilul trebuie făcută din timp. Înregistrarea pentru prima data la creșă cât și transferul la altă creșă se fac online pe www.borger.dk.