Deoarece tema precedentă a trezit un interes major în rândurile cititorilor noștri, am decis să continuam lista așteptărilor sistemului de educație și învățământ din Danemarca.
Mai multe persoane cu studii și experiențe în domeniul pedagogiei, și nu numai, au decis să împartă din experiența personală, pentru a ajuta părinții cu copii în Danemarca să înțeleagă mai bine cum funcționează sistemul de educaţie din Danemarca.
Gina Tatu, care activează în calitate de ajutor de pedagog la o grădiniță pe care a frecventat-o propriul copil în Danemarca, menționează 2 așteptări ale sistemului educativ danez către părinți:
”1. Comunicarea, ei sunt dispuși să ajute pe orice plan dacă li se cere asta;
2. Copilul să aibă toate cele necesare la dulap.
Grădinița la care lucrez a fost grădinița care am ales-o pentru copilul meu. Ca părinte, am ales-o pentru că ofereau mâncare (vegetariană) pentru că au animale și o grădină imensă cu legume și fructe. Pentru că este poziționată departe de betoanele orașului. Pentru că pun la dispoziție un autobuz pentru a aduce copiii la grădiniță dimineața și pentru a-i duce acasă după masa. Pentru că programul lor este tot timpul in natura.
Ba pe plajă, ba în pădure. Drumeţii multe pe biciclete sau cu autobuzul lor. Am ales-o pentru că au în program înotul pentru toate grupele. Pentru că personalul era și este foarte primitor și au o atitudine minunată faţă de copii. Nu se fac diferenţe între ei și fiecare în parte primește atenția cuvenită.
Am început să lucrez la ei de o jumătate de an. Copilul meu a terminat grădinița.
Ca adult în grădinița aceasta, nu pot să zic decât că este minunat. Adulții lucrează foarte mult în echipă în favoarea copiilor.”
B.A., absolventă a unei facultăți de pedagogie din România și pedagog la o grădiniță din Danemarca, menționează următoarele despre așteptările sistemului educativ:
”Sistemul educativ, în practică, se bazează foarte mult pe comunicarea dintre educatori și părinți. Chiar dacă unora li se pare că educatorii sunt curioși când întreabă despre anumite lucruri de acasă.
Rutina pe care ar trebui să o aibă fiecare copil acasă, nu doar în instituții.
Limba și comunicare mai multă acasă. Mă refer la cititul dintr-o carte alături de copii sau mersul la biblioteca care ajută foarte foarte mult în dezvoltarea limbii (atât copiilor cu o singura limba sau pentru cei cu doua limbi) .
Notă personală:
Cunoașterea limbi și culturi daneze este foarte importantă în statutul de părinte. Integrarea părinților /bunicilor în instituții prin diferite aranjamente alături de copii.
Programul copiilor este foarte lung în instituții (atât al danezilor cât și al celorlalte naționalități). Sunt foarte mulți copii care sunt de la deschidere și până la închiderea instituțiilor, lucru care este dificil pt copii și timp foarte puțin petrecut cu părinții.
Foarte mulți părinți gândesc că cei mici au cu cine se juca, dar nu se prea gândesc la timpul pe care ar putea sa îl petreacă cu cei mici.”
Te-ai întrebat vreodată dacă numai tu, ori numai familiile cu origini est-europene întâmpină dificultăți în a înțelege așteptările sistemului educativ către părinți?
Să știi că B.A. mi-a răspuns și la această întrebare: ”Chiar am fost la un curs despre Est-europeni în care se discutase cum să vorbim cu părinții și despre cultura de unde provin. Dar 90% din ceea ce au zis este și despre danezi. Și ei au aceleași dificultăți de înțelegerea sistemului și multe alte.”