Când anunți oficial că ești însărcinată și ce faci dacă te îmbolnăvești și nu mai poți munci în aceeași măsură?
Ai aflat că ești însărcinată și probabil ai decis să discuți întâi cu partenerul tău și/sau medicul tău, înainte de a anunța restul membrilor familiei despre fericitul eveniment.
Dacă ești angajată în câmpul muncii sau urmezi un program de studii în Danemarca, probabil că te întrebi când ar trebui să îți anunți angajatorul/colegii/profesorii că ești însărcinată. Ei bine, conform legii concediului pentru naștere (“barselloven”), e dreptul tău să îi anunți cu cel târziu 3 luni înainte de data presupusă a nașterii. Dar, sindicatul la care cotizezi lunar, îți poate recomanda să anunți angajatorul despre faptul că ești însărcinată cât mai devreme, pentru că astfel vei fi protejată împotriva concedierii atunci când angajatorul va cunoaște oficial despre ulterioară mărire a familiei tale.
Gravidele și femeile care primesc tratamente pentru fertilitate sunt protejate de către legea tratamentului egal împotriva concedierii (“ligebehandlingsloven mod opsigelse”).
În timpul sarcinii starea generală a sănătății se înrăutățește și nu mai faci față muncii/studiilor în aceeași măsură ca mai înainte. Ce este de făcut? Dragă graviduță, îţi recomand întotdeauna să discuți cu medicul tău de familie. Dacă simți că nu găsiți un numitor comun, poți desigur oricând să schimbi medicul de familie. Luând în considerare mai mulți factori ca de ex. simptomele tale, domeniul în care tu muncești, etc., medicul îți poate recomanda controale și/sau analize suplimentare, tratamente, concediu medical. O altă variantă este să discuți cu sindicatul la care cotizezi și cu angajatorul tău despre o eventuală micșorare a volumului muncii pe care o vei presta în timpul sarcinii.
Cum și când trebuie să anunți angajatorul despre un eventual concediu medical? Caută mai multe informații în contractul tău de angajare sau discută cu sindicatul la care cotizezi. Fiecare sarcină e unică. În unele cazuri, gravida poate intra în concediu medical plătit încă la începutul sarcinii. De ex: dacă gravida muncește în domeniul alimentar și are o stare continuă de greață și vomă, acesteia i se poate recomanda concediul medical până la dispariția simptomelor sau pentru tot restul sarcinii (evident, pentru a menține igiena la locul muncii și a proteja produsele alimentare de o posibilă infectare cu microorganisme ce pot fi răspândite în cazul vomei incontrolabile în timpul sarcinii). Alte exemple ar fi: gravidele care muncesc cu produse periculoase pentru sănătatea proprie și a fătului, cum ar fi unele componente chimice (la fabrici, în curățenie) sau care intră în contact cu microorganisme potențial periculoase (domeniul îngrijirii bolnavilor și al sănătății) sau care la locul de muncă îndeplinesc muncă fizică grea (ferme, depozite). În cazul în care acestora nu li se pot oferi condiții de muncă mai bune, care ar exclude pericole potențiale pentru gravidă și făt, în urma recomandării medicului și/sau al unui acord cu angajatorul, gravidei i se poate recomanda concediul medical pentru tot restul sarcinii.
Cine și cât plătește unei gravide aflate în concediu medical? Aceste puncte sunt descrise în contractul de angajare, iar dacă apar neclarități vă puteți adresa sindicatului la care cotizați. De regulă, angajatul are dreptul la concediu medical plătit după 8 săptămâni de muncă.
Cum am mai scris, fiecare caz este unic, de aceea recomand gravidei să mențină un dialog continuu cu medicul şi angajatorul său. Pentru a fi sigură că drepturile acesteia în câmpul muncii sunt protejate și pentru a primi sfaturi, recomand cotizarea la un sindicat specializat în domeniul muncii în care sunteți angajată.